self-slap

Zilele trecute mi-am dat seama ca sunt o ipocrita. De ce? Am vrut sa ma apuc de dans, in ideea de a imi ocupa putin din timpul liber. Care timp liber? Eh...asta e alta poveste :)
Revenind la ce ziceam... Da! sunt o ipocrita.
Asteptam cu nerabdare ziua inscrierii, intr-o luni, la orele 20.00. Ies de la servici mai repede decat de obicei, pe la 6. Ma decid sa ma plimb putin fara sa mai trec pe acasa, sa-mi scald ochii prin vitrine, sa traversez de pe un trotuar pe altul pe Calea Victoriei - ca oricum pieton prin zona am fost de prea putine ori si masina e inca in service. Mda... ajung la sala de dans pe la 7.30, convinsa fiind ca, din moment ce cursurile incep la 8, oamenii vin mai devreme ca sa mai schimbe o vorba, si sa-si ia alte haine / incaltari. Ciuciu. 7.45... 8.00... 8.15... Incep sa apara primii invatacei. Cum mai venea unul si intreba de profa, ceilalti sareau: "Ei, lasa, ca stam mai mult peste program, cum am mai facut!" 8.30 profa NU. Deja la 9 fara un sfert imi pierdusem rabdarea si nu ma gandeam decat ca trebuie sa ajung la 11 acasa ca mai aveam chestii de facut, masina nu, oboseala da. Apare si profa, o pustoaica anorexica blonda, spunand: "Aaaa da, deci stam mai mult azi". Nu tu "Buna seara!" sau "Ma scuzati pt intarziere", nimic. S-avem pardon! Am plecat.
Clar nu pot face asta doar din pasiune, desi mi-as fi dorit. Prefer sa stau peste program la servici, macar stiu ca sunt platita pentru ceea ce fac. Uite de asta am zis ca sunt ipocrita, nu pot face chestii doar ca imi plac, daca nu am si alte beneficii, eventual materializate.
Am facut pictura. Mi-am expus cateva lucrari, mi-am dat seama ca nu pot trai din asta, am cedat. Prefer sa ma manjesc de vopsea in mijlocul sufrageriei, pictand rame de tablou pe care sa le admir mai apoi singura.
Am fost membra a Uniunii Scriitorilor. Am scris mult, probabil si bine, ca vorbele mele au placut cititorilor de atunci. Mi-am dat seama ca nu pot trai nici din asta si m-am oprit.
Am creat cateva articole vestimentare - pe unele le-am purtat, pe altele le-am facut cadou doritorilor... M-am gandit cat ma costa sa imi lansez propria linie vestimentara, si din nou, am cedat.
Trist. In afara de puzzle-uri (hobby absolut banal!) n-am nicio pasiune.
Ma fascineaza mai repede un simplu om decat o actiune de grup, aparent motivata, dar in esenta fada.
Mai degraba ma dedic unei discutii in contradictoriu decat unei lectii de dans de genul celei de mai sus.
Sunt imposibila chiar si pt mine insami. Necesit tratament.
Noapte buna.